Creștinii ortodocși care respectă calendarul bisericesc de stil vechi încep astăzi, 14 august, Postul Adormirii Maicii Domnului, una dintre cele mai importante și mai stricte perioade de post din an.
Postul se va încheia pe 28 august, când este prăznuită Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Perioada durează două săptămâni și este dedicată rugăciunii, înfrânării și cinstirii Maicii Domnului.
Potrivit tradiției bisericești, Postul Adormirii este unul dintre cele mai aspre posturi, fiind comparat ca severitate cu Postul Mare. Credincioșii sunt îndemnați nu doar să respecte restricțiile alimentare, ci și să acorde o atenție sporită rugăciunii și faptelor bune.
Când este dezlegare la pește
În această perioadă, untdelemnul este permis sâmbăta și duminica, iar una dintre principalele zile cu dezlegare la pește este 19 august, când este sărbătorită Schimbarea la Față a Domnului.
În acest an, Adormirea Maicii Domnului cade pe 28 august, într-o zi de vineri, zi în care credincioșii vor avea, de asemenea, dezlegare la pește.
Prima zi a postului are și o semnificație aparte. Pe 14 august, Biserica prăznuiește Scoaterea Cinstitelor Lemne ale Sfintei și de viață făcătoarei Cruci a Domnului, sărbătoare cunoscută în tradiția populară drept Macaveiul sau Sărbătoarea mierii.
În bisericile din Republica Moldova, după Sfânta Liturghie, este oficiată în această zi și slujba de sfințire a mierii din noua recoltă, tradiție păstrată de generații.
Postul se va încheia pe 28 august, odată cu una dintre cele mai importante sărbători mariane din calendarul ortodox – Adormirea Maicii Domnului.


