Creștinii ortodocși de stil vechi sărbătoresc astăzi nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, numit și ”Înaintemergătorul” pentru că a vestit venirea lui Hristos.
Sfântul Ioan Botezătorul este Înaintemergătorul Domnului, cel care a pregătit calea și mulțimile pentru primirea lui Mesia, Iisus Hristos. Mesajul principal pe care îl transmitea Sfântul Ioan era „Pocăiți-vă, că s-a apropiat împărăția cerurilor!”. Cei care renunțau la păcate erau botezați în Iordan. Misiunea pe care a avut-o Sfântul Ioan Botezătorul a fost aceea de a vesti apropierea lui Mesia și de a boteza în râul Iordan pe cei care se pocăiau.
Momentul în care Mântuitorul Iisus a venit la Ioan spre a Se boteza a fost vârful misiunii profetului de pe malul Iordanului. El a deschis inimile și mințile evreilor, spre a-L primi pe Hristos și cuvântul Acestuia. Sămânța aruncată de el va rodi: primii ucenici ai Domnului vor fi aleși dintre cei ai Sfântului Ioan. Întrucât în predicile sale l-a criticat, în mod repetat, pe regele Irod Antipa pentru faptul că s-a căsătorit cu Irodiada, fosta soție a fratelui său vitreg Filip, a fost întemnițat.
La o petrecere cu mulți oaspeți, Salomeea, fiica Irodiadei, a dansat în fața tatălui său vitreg. Acesta a cedat farmecelor tinerei dansatoare și i-a promis orice. La îndemnul mamei, fata a solicitat capul Sfântului Ioan Botezătorul. Fiind ucis, capul i-a fost adus Salomeei pe tavă. Trupul lui Ioan Botezătorul ar fi fost dus de susținătorii săi în orașul Samaria, unde a fost îngropat.
Biserica a închinat Sfântului Ioan Botezătorul șase sărbători: zămislirea – 23 septembrie/6 octombrie; nașterea – 24 iunie/7 iulie; soborul – 7/21 ianuarie; tăierea capului – 29 august/11 septembrie; prima și a doua aflare a capului – 24 februarie/8 martie; a treia aflare a capului – 25 mai/7 iunie.
Potrivit Registrului de Stat al Populației, în R. Moldova sunt peste 104 mii de persoane care poartă numele Ion.