Partidul Socialiştilor din Republica Moldova şi-a convocat cel de-al XI-lea congres pentru a transmite câteva mesaje clare societăţii. În primul rând, şi-a demonstrat atitudinea faţă de guvernare – pe care a salvat-o (actuala guvernare), atunci când a contribuit la alegerea şefului statului – şi şi-a exprimat nemulţumirea că nu a putut fi cooptat în noua guvernare, după destrămarea Alianţei pentru Integrare Europeană.
Această opinie aparține analistului politic, Igor Boțan, și a fost expusă în cadrul unui interviu pentru postul de Radio „Europa Liberă”, anunță Politik.md. Potrivit analistului, un mesaj aparte socialiștii l-au transmis comuniștilor, care îi acuzau de trădare pentru votul acordat președintelui țării.
„Un alt mesaj pe care a vrut Partidul Socialiştilor să-l transmită electoratului deja este că suntem în faza preparatorie pentru alegerile parlamentare ordinare. Am văzut că liderul Partidului Liberal Democrat a declarat că, probabil, alegerile vor avea loc la sfârşitul lunii noiembrie, peste un an şi câteva luni. De aceea suntem în această etapă a preludiului pentru alegerile parlamentare”, a declarat Igor Boțan.
Potrivit analistului, PSRM a amintit despre program de alternativă pentru 10 ani, adică „Strategia 2020”, și aceasta le-ar permite socialiștilor să pretindă la viitoarele alegeri parlamentare să depăşească pragul electoral.