În fața sediului central al băncii ”Investprivatbank” s-au adunat luni, 22 iunie în jur de 150 persoane în așteptarea unui răspuns la situația creată după retragerea licenței acesteia, transmite Politik.
”Posibil că nu o să rezolvăm nimic, dacă guvernul nu se include în această problemă tare greu va fi. Cred că aceasta trebuia de prevăzut cu mult timp înainte, dar să nu lase până în ultima zi. Eu am puși în bancă peste 100 mii lei adunați din pensie și salariu. Situația este foarte grea și nu cerd că este corect din partea guvernului”, a spus Ion Curmei.
Oameni nemulțumiți, bătrâni aflați în stare de șoc, tineri descurajați de incertitudinea creată în urma acestei situații. Persoane cu ochii în lacrimi așteaptă un răspuns, o rezolvare a situației. În mare parte prezenți la protestul din fața băncii erau bătrâni, un dintre aceștia chiar a avut nevoie de intervenția medicilor.
”Ne-au amăgit, am pus bani la bancă și ei i-o luat, își fac interesul și pe noi ne poartă ca pe niște câini. Ne spun că peste o lună, peste două au să ne dee vreun răspuns, eu când m-am dus la ei le-am dat banii acum vreau să-mi întoarcă și ei banii depuși” a menționat mătușa Mărioara.
Nu am idee ce o să fac mai departe, este o situație de șoc, sunt șocată de toate minciunile care ni le spun, sau le comunică presei a spus doamna Irina. ”Dacă ar fi fost cu adevărat interesat Guvernul să-și ajute populația ar fi anunțat din timp. Acum cred că o să luptăm împreună, dar mă miră faptul că marea majoritate sunt pensioneri, înseamnă că așa își apără guvernul pensionerii. Pe unul îl ia salvarea pe altul îl lasă să moară. Eu am depusă în bancă o sumă de 50 mii euro, dar nu este a mea, este a prietenii mele care lucrează în Austria și trimite în fiecare lună bani acasă pentru a-i păstra”.
Întrebați de reporterul nostru ce o să facă oamenii mai departe au răspuns că trebuie să se ducă la guvernanți ”să le cerem să facă regulă în sistemul bancar, pentru că ei la televizor vorbesc una, dar în realitate este cu totul altceva. Ei spun că oamenii duc banii la bancă, dar de fapt ei îi retrag din bancă este o panică în rândurile populației, este o criză extraordinară”.
De asemnea domnul Igor a ținut să menționeze că ”guvernanții trebuie să gândească ce fac, să nu uite că vin alegerile. Nu știm cum să mai alegem așa o guvernare la conducere, dacă ei își bat joc de populație, de oamenii săraci, în mare parte pensioneri, care ultimul ban l-a adunat și l-au pus în bancă ca să poată trăi normal. Ne cerem dreptatea pentru că nu se poate să trăim în așa țară.
Amintim că “Investprivatbank” a rămas fără licenţă, după ce Banca Naţională a Moldovei a retras vineri, 19 iunie, licenţa acestei bănci şi l-a numit pe Ion Ropot lichidator.
Acum mulțimea protestează în fața Guvernului.