Astăzi, 22 iunie, se împlinesc 68 de ani de la invadarea Germaniei naziste asupra Uniunii Sivietice. Cu acest prilej, mai mulţi oficiali, veterani ai celui de-al doilea Război Mondial, dar şi oameni simpli i-au comemorat astăzi pe cei căzuţi pe frontul de luptă la 22 iunie 1941. În acordurile orchestrei şi a salvelor aruncate în aer, cei prezenţi au depus flori la Complexul memorial Eternitate.
Alţii, în schimb, au putut povesti din proprie experienţă despre ziua de 22 iunie 1941. Nicoale Gorodniceanu îşi aminteşte cu groază de această primă zi a războiului la care a luat parte. “Dimineaţa, la 2.30 ne-am trezit de la bătăile tunurilor. La început nu ne-am dat seama ce se întâmplă. Credeam că vine o ploaie puternică”, povesteşte plin de emoţii Nicolae Gorodniceanu.
Ceremonia a durat puţin, iar veteranii au plecat imediat ce au depus florile la monumentele inscripţionate cu numele celor căzuţi.
Oficialii prezenţi la eveniment au plecat şi ei imediat după ce au depus flori la monumente, fără a ţine vreo cuvântare.
Deşi a fost aşteptat să participe, Vladimir Voronin, preşedintele în exerciţiu a R. Moldova, nu a fost prezent. Acesta se află într-o vizită de lucru în Federaţia Rusă unde se va întâlni cu omologul său Dmitri Medvedev.
La 22 iunie 1941 armatele germane au înaintat pe teritoriul sovietic. Cel de-al doilea Război Mondial este considerat în istorie drept cel mai ucigător, luând viaţa a peste 60 mln de oameni.