Comisia Electorală Centrală (CEC) a constituit 35 de consilii electorale ale circumscripţiilor raionale/municipale/ U.T.A. Găgăuzia, în şedinţa de luni, 22 iunie, transmite Politik.
Încă nu au fost constituite două consilii în circumscripţia electorală pentru localităţile din stânga Nistrului şi mun. Bender, deoarece nu au fost prezentate candidaturile necesare.
În cadrul ședinței, CEC a decis ordinea de înregistrarea a concurenţilor electorali care vor fi înscrişi în buletinele de vot din 29 iulie.
Astfel, cu numărul unu va fi Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM), cu numărul doi Partidul Popular Creştin Democrat (PPCD), sub numărul trei se află Alianţa „Moldova Noastră" (AMN). Numărul patru i-a revenit Partidul Liberal (PL), numărul cinci Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), iar numărul șase este Partidul Democrat din Moldova (PDM).
Până la această oră nu au mai fost înregistraţi la CEC alţi concurenţi electorali.
În ședința de luni, CEC a aprobat și simbolurile partidelor electorale şi au fost confirmaţi membrii reprezentanţi în Comisia Electorală Centrală.
Simbolurile PCRM, PPCD, AMN, PL şi PLDM au rămas aceleași din campania electorală precedentă. Doar PDM a inclus un simbol electoral nou - trei trandafiri, care pornesc dintr-o tulpină, înscrişi într-un cerc pe fundal deschis, având la bază inscripţia cu majuscule „M. LUPU”.
Tot în şedinţa de luni, Comisia Electorală Centrală a pus în dezbatere Regulamentul privind reflectarea campaniei electorale la alegerile în noul Parlament din 29 iulie în mijloacele de informare în masă din R. Moldova. CEC se va reuni marţi, 23 iunie, ora 14.00 în şedinţă pentru a continua dezbaterile şi a adopta prezentul regulament.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE