Cele trei regiuni administrative propuse în cadrul reformei teritoriale nu vor prelua administrarea școlilor, spitalelor sau a altor servicii publice, ci vor avea un rol de planificare, coordonare și elaborare a proiectelor de dezvoltare care vizează mai multe primării. Precizările au fost făcute de secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, care susține că noua structură va permite soluționarea unor probleme ce depășesc capacitățile unei singure localități.
Potrivit lui Buzu, regiunile de nord, centru și sud vor identifica, în consultare cu primăriile, principalele decalaje de dezvoltare și nevoile comunităților. Pentru această activitate va exista un aparat administrativ specializat, care va contribui la pregătirea proiectelor și programelor regionale.
„Regiunile nu vor avea un buget mare din care să spună: «Dăm primăriei acesteia». Ele nu vor gestiona o rețea de școli, de spitale și așa mai departe”, a explicat oficialul.
Acesta a precizat că domeniul sănătății va fi gestionat de ministerul de resort, în timp ce primăriile vor continua să administreze serviciile și problemele comunităților lor. În schimb, structurile regionale vor avea un mandat mai restrâns decât actualele raioane, dar vor acționa la o scară teritorială mai mare.
Alexei Buzu a argumentat că actualele raioane nu mai dispun de capacitatea necesară pentru a coordona proiecte de anvergură, dar nici nu sunt suficient de apropiate de cetățeni pentru a presta eficient servicii la nivelul fiecărei localități.
Printre domeniile în care ar fi necesară o coordonare regională, oficialul a enumerat alimentarea cu apă, canalizarea, gestionarea deșeurilor și infrastructura rutieră. De exemplu, sistemele de apă și canalizare sau platformele regionale de sortare a deșeurilor ar putea necesita proiecte comune pentru zeci de primării, dificil de realizat separat de fiecare administrație locală.
„Dacă vrem să rezolvăm problema deșeurilor, trebuie să avem platforme regionale, servicii de sortare și așa mai departe. Acestea depășesc capacitățile unei primării”, a declarat Buzu.
Secretarul general al Guvernului a mai menționat că, începând cu 2028, Republica Moldova ar urma să aibă acces la un nou instrument de finanțare pentru dezvoltare regională. În opinia sa, pregătirea din timp a proiectelor și consolidarea capacității administrative vor fi esențiale pentru atragerea acestor resurse.


