Profesorii care vor accepta să se relocheze în UTA Găgăuzia și raionul Taraclia pentru a preda în limba română vor primi indemnizații unice de 200.000 de lei. Măsura a fost aprobată de Guvern și urmărește să atragă cadre didactice din alte regiuni ale țării, în condițiile în care școlile din aceste zone se confruntă cu un deficit de profesori care să predea în limba română.
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a declarat că lipsa cadrelor didactice reprezintă un obstacol în extinderea claselor cu predare în limba română, inclusiv în învățământul primar.
„Cu toții ne dorim ca un număr cât mai mare de elevi să cunoască și să vorbească bine limba română. O constrângere actuală ține de lipsa cadrelor didactice care să predea în aceste regiuni în limba română sau să fie învățători în clasele primare”, a menționat ministrul.
Potrivit autorităților, mecanismul de sprijin este instituit în premieră și urmărește să reducă deficitul de personal didactic, să îmbunătățească procesul educațional și să contribuie la creșterea rezultatelor elevilor la limba română în școlile cu predare în limbile minorităților etnice.
Banii vor fi acordați în două tranșe
Indemnizația de 200.000 de lei va fi plătită în două etape. Prima tranșă va fi acordată după repartizarea și încadrarea profesorului în funcție, iar a doua — după șase luni de activitate, cu condiția menținerii raporturilor de muncă.
De acest sprijin vor putea beneficia cadrele didactice care acceptă să lucreze în școlile din UTA Găgăuzia și Taraclia timp de cel puțin cinci ani, cu o normă didactică de minimum 18 ore pe săptămână.
Măsura se aplică profesorilor care se relochează pentru a ocupa posturi didactice vacante și nu îi vizează pe cei care sunt deja angajați în instituțiile de învățământ din cele două regiuni.
Prin această inițiativă, Guvernul încearcă să atragă profesori din alte zone ale țării și să extindă posibilitățile de studiere a limbii române pentru elevii din Găgăuzia și Taraclia.


