“Nu este de neglijat importanţa Partidului Comunist din Republica Moldova, pentru că este o forţă politică extrem de puternică, chiar dacă acum a fost înfrântă. Este foarte puternică şi cu mare capacitate de a mobiliza masele, cetăţenii, în jurul unei ideologii pe care o promovează”, a declarat joi, 12 noiembrie, preşedintele român Traian Băsescu. Declaraţia a fost făcută în cadrul unei întâlniri la Palatul Cotroceni la care au participat câteva zeci de tineri din R. Moldova, participanţi la protestele din aprilie de la Chişinău, primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, Eugen Tomac, şeful Departamentului pentru românii de pretutindeni.
Băsescu a subliniat că experienţa i-a arătat că structurile retrograde sunt “extrem de rezistente”. “Să nu vă amăgiţi că, dacă există un Guvern majoritar democratic, el va şi reuşi să schimbe abordările tuturor instituţiilor şi a oamenilor foarte rapid. La noi şi acum se văd şi mentalităţile din vechiul regim şi acţiunile tipice vechiului regim – dezinformare, minciună, intoxicare. Si suntem stat membru UE. Deci, nu subestimaţi forţa celor care doresc blocarea R. Moldova în statutul ei actual sau de satelit al altor puteri, pentru că aţi face o mare eroare”, i-a sfătuit Băsescu pe tineri, subliniind că, mai ales acum, într-o situaţie economică dificilă, “propaganda mincinoasă înfloreşte mult mai uşor”.
Şeful statului a vorbit şi despre Legea de acordare a cetăţeniei, arătând că aplicarea acesteia în sensul accelerării acordării cetăţeniei române pentru moldoveni depinde mult şi de legislaţia din Republica Moldova. “Urmărind statisticile, noua Lege a produs o îmbunătăţire radicală a procesului de acordare a cetăţeniei. Probabil, în primele luni ale anului 2010, vom crea o Agenţie separată pentru acordarea cetăţeniei române, pentru că acum este o comisie multi-ministerială care se întruneşte o dată pe sătpămână la Ministerul Justiţiei, deci este un proces complicat”, a spus şeful statului.
“Zilele trecute am fost la Berlin, unde s-a sărbătorit 20 de ani de la dărâmarea Zidului Berlinului care a separat naţiunea germană. Noi nu avem un zid, avem un râu - Prutul - şi cred că îl vom trece prin intrarea Republicii Moldova în UE, adică să treacă UE peste Prut”, a încheiat Băsescu.