Regulile luptei împortiva şoferilor care încalcă regulile de circulaţie se modernizează. Agenţii de securitate anunţă că şoferii nu vor mai fi opriţi pe dreapta, în schimb, încălcările comise la volan vor fi fotografiate, transmite ProTv Chişinău.
Fotografiile vor fi făcute cu radarele instalate în masinile poliţiei. Pozele vor viza un număr limitat de contravenţii,  precum staţionarea şi parcarea interzisă, depăşirea vitezei sau trecerea la culoarea interzisă a semaforului.
Potrivit poliţiei rutiere, poza va fi trimisă prin poşta pe adresa unde a fost înregistrată maşina. Proprietarul va mai primi şi o informaţie prin care va fi întrebat dacă el se afla la volan. Şoferul va fi obligat să se prezinte la poliţie în termen de 10 zile, în caz contrar ar putea să se aleagă cu o amendă suplimentară în valoare de o mie de lei. Poliţia spune că noua procedură nu exclude definitiv tragerea pe dreapta.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE