Din 2009 şi până în prezent, peste 60.000 de cetăţeni ai Republicii Moldova au căpătat sau urmează să obţină anul acesta cetăţenie română, notează Cotidianul.ro.
Pentru moldovenii de peste Prut, obţinerea cetăţeniei române este o simplă formalitate, aceştia intrând în categoria celor care îşi redobândesc cetăţenia română, susţin reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, din cadrul Ministerului Justiţiei.
Singurul document necesar pentru aceştia este un act care să dovedească o legătură de rudenie cu o persoană care a vieţuit în Basarabia de dinaintea alipirii la Uniunea Sovietică, fără să mai fie necesară susţinerea vreunui interviu. Totodată, pentru a obţine cetăţenia română, moldovenii nu trebuie să locuiască în România.
Potrivit datelor furnizate de Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, în 2009, 25.183 de persoane au devenit cetăţeni români, iar în acest an din 41.649 de cereri au fost soluţionate 17.084. Cele mai multe dintre cereri fac parte din categoria redobândirii cetăţeniei, solicitate de moldoveni.
Mai mult, în tabelele publicate pe site-ul Ministerului Justiţiei cu numele celor care au depus jurământul de credinţă faţă de România, peste 95% dintre acestea au rezonanţă moldovenească: Chirtoacă Vitalie, Cobăşnean Ludmila, Cuzuioc Zvetlana, etc.
Cei mai mulţi dintre moldovenii care au obţinut deja cetăţenia română sunt născuţi între anii 1980 şi 1989.
Reamintim că, recent, presa germană şi britanică au adus critici dure la adresa României, învinuind-o "că bagă moldovenii pe uşa din spate” în paradisul economic al Uniunii Europene.