Ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase, a efectuat prima sa vizită de lucru la Departamentul Instituţiilor Penitenciare, luni, 5 octombrie, unde s-a întâlnit cu şefii penitenciarelor şi cu efectivul departamentului pentru a discuta despre situaţia actuală a instituţiilor penitenciare şi a se informa asupra problemelor cu care se confruntă acestea.
„Aveţi toată susţinerea mea în munca pe care o îndepliniţi şi, în virtutea funcţiei pe care o deţin în cadrul Guvernului, veţi beneficia de întregul meu sprijin, dar ţin să vă aduc la cunoştinţă şi să subliniez că nu voi tolera şi nu voi încuraja actele de corupţie, iar sancţiunile pentru încălcarea şi nerespectarea sarcinilor de serviciu vor fi aspre, chiar până la disponibilizarea la cel mai înalt nivel”, a declarat la întrevederea cu colaboratorii Departamentului Instituţiilor Penitenciare, Ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase.
Ministrul Justiţiei a remarcat faptul că s-au efectuat multe schimbări în bine în cadrul penitenciarelor din ţară, dar procesul început trebuie să continue. Alexandru Tănase a ţinut să menţioneze şi faptul că condiţiile de astăzi din penitenciare prezintă un risc sporit de constatare de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a nerespectării drepturilor deţinuţilor. De aceea, pentru a le soluţiona şi pentru a reduce numărul dosarelor depuse la CEDO cu privire la condiţiile de detenţie, Alexandru Tănase a anunţat că vor fi implementate un şir de politici pe termen lung, care vor include construcţia unui penitenciar, pentru reamplasarea penitenciarului nr.13 — Chişinău în afara municipiului Chişinău, precum şi construcţia caselor de arest, pentru preluarea funcţiei detenţiei provizorii de către instituţiile penitenciare. De asemenea, Ministrul Justiţiei a rugat şefii penitenciarelor să fie cât mai deschişi în dialogul cu mass-media pentru a reflecta corect şi transparent situaţia din instituţiile penitenciare.
În cadrul întâlnirii, şefii penitenciarelor au informat despre procesul de pregătire a instituţiilor penitenciare pentru sezonul rece, precum şi asupra situaţiei cadrelor din instituţiile penitenciare.
Ministrul Justiţiei a comunicat că în curând va efectua şi câteva vizite la penitenciarele din ţară pentru a verifica situaţia şi pentru a veni cu soluţii pentru ameliorarea condiţiilor de detenţie din cadrul penitenciarelor.
În prezent, în Republica Moldova sunt 17 instituţii penitenciare, unde sunt deţinute circa 6500 de persoane.