Ministerul Afacerilor Interne anunță măsuri suplimentare de securitate la punctele de trecere a frontierei moldo-ucrainene, aflate în apropierea zonelor vizate de atacuri cu drone în Ucraina.
Decizia vine pe fondul riscurilor generate de războiul din Ucraina și are caracter preventiv. Autoritățile urmăresc să protejeze atât angajații Poliției de Frontieră și Serviciului Vamal, cât și cetățenii și transportatorii aflați în punctele de trecere.
Printre măsurile dispuse se numără amenajarea unor spații de protecție în punctele de frontieră, precum și identificarea unor locații din apropiere care pot fi transformate în adăposturi în cazul unor situații de urgență. Acestea vor fi extinse și fortificate treptat.
MAI a cerut și elaborarea unor proceduri clare pentru evacuarea personalului și suspendarea temporară a activității în cazul unor atacuri sau dacă infrastructura punctelor de trecere de pe teritoriul Ucrainei este afectată.
Și patrulele care supraveghează frontiera verde vor primi instrucțiuni speciale privind modul de acțiune în cazul unor atacuri aeriene. Totodată, autoritățile vor verifica stocurile de echipamente și truse medicale, iar combustibilul va fi mutat preventiv din zonele considerate cu risc ridicat.
Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Apărării vor lucra împreună pentru identificarea unor soluții de detectare și avertizare timpurie în cazul unor eventuale atacuri asupra obiectivelor din apropierea frontierei Republicii Moldova.
Lucrările de amenajare au început deja în mai multe puncte considerate vulnerabile și vor fi extinse în funcție de situația operativă.
MAI precizează că, deocamdată, regimul de funcționare al punctelor de trecere nu este modificat, acestea activând în regim normal.
Autoritățile le recomandă cetățenilor ca, în cazul în care aud explozii sau zgomote specifice dronelor, să se adăpostească într-un loc sigur și să evite ferestrele. Fragmentele sau obiectele necunoscute nu trebuie atinse, iar descoperirea acestora trebuie raportată imediat la 112.


