Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică vine cu precizări după declarațiile deputatului Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, privind impactul cursului valutar asupra noului tarif la gazele naturale.
ANRE susține că afirmația potrivit căreia utilizarea unui curs de 20,30 lei pentru un euro ar genera aproximativ 260 de milioane de lei în costuri suplimentare pentru consumatori este incorectă și „induce societatea în eroare”.
Potrivit regulatorului, volumul de gaze la care se aplică acest curs este de 192,7 milioane de metri cubi, reprezentând consumul estimat pentru perioada august-decembrie 2026. În schimb, Cuiumju s-ar fi referit la un volum de 900 de milioane de metri cubi.
ANRE precizează că, în perioada ianuarie-iulie 2026, consumul efectiv a fost de 502,9 milioane de metri cubi, iar pentru aceste volume a fost utilizat cursul valutar efectiv aplicat la tranzacționarea gazelor.
Astfel, volumul total planificat pentru 2026 de către furnizorul cu obligație de serviciu public este de 695,6 milioane de metri cubi, și nu 900 de milioane, cum a afirmat deputatul.
În ceea ce privește cursul de 20,30 lei/euro, ANRE explică faptul că acesta este o valoare prognozată, utilizată pentru calcularea prețului reglementat. La următoarea actualizare a tarifelor, cursul va fi ajustat în funcție de valoarea efectivă înregistrată, iar diferențele vor fi compensate prin mecanismul devierilor tarifare.
Agenția subliniază că, pentru lunile ianuarie-iulie, în calculul noului tarif aprobat la 21 august a fost utilizat cursul efectiv înregistrat, conform datelor BNM. Cursul de 20,30 lei pentru un euro se aplică doar volumelor estimate pentru ultimele luni ale anului.
ANRE mai afirmă că eventualele diferențe dintre cursul prognozat și cel real nu reprezintă un venit suplimentar pentru furnizor, urmând să fie ulterior corectate în tarif.
În final, regulatorul îndeamnă consumatorii să consulte informațiile oficiale publicate pe pagina instituției privind volumele de gaze, prețurile de achiziție și cursurile valutare utilizate la calcularea tarifului.


