Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a comentat, precum că fostul șef al Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova, Vitalie Pîrlog, ar fi fost reținut ieri de către organele de drept din Emiratele Arabe, în orașul Dubai, la solicitarea autorităților din Franța, notează unimedia.info
„O confirmare oficială nu a fost recepționată. Direcția Cooperare Polițienească Internațională a IGP a făcut o solicitare în acest sens, la care așteptăm confirmare sau infirmare”, a declarat Viorel Cernăuțeanu.
Fostul șef al Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova, Vitalie Pîrlog, ar fi fost reținut ieri de către organele de drept din Emiratele Arabe, în orașul Dubai, la solicitarea autorităților din Franța.
Surse susțin că reținerea lui Vitalie Pîrlog nu ar avea nicio legătură cu dosarul „Interpol”. De fapt, acesta este suspectat de autoritățile din Franța că ar fi creat companii franceze care ar fi acționat în interesele Federației Ruse și Chinei în conflictele armate din Africa fiind vorba despre sume colosale de bani, notează pulsmedia.md
În noiembrie 2024, în cadrul cauzei penale ,,INTERPOL”, Procuratura Anticorupție, cu suportul Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a ridicat două mașini – cu o valoare totală de aproximativ 1,2 milioane MDL, care reprezintă bunuri infracționale, fiind o parte din mita plătită în schema de corupție pentru blocarea Notificărilor Roșii ale INTERPOL. Datele au fost prezentate, într-o conferință de presă, de șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin.
Auditul care urma să fie efectuat de experții Biroului central Interpol de la Lyon la Biroul Interpol Moldova ar putea să nu mai aibă loc. Cel puțin așa susține ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros.
La 4 iunie 2024, Veronica Dragalin a anunțat că Procuratura Anticorupție a efectuat 33 de percheziții în cadrul unei anchete comune între Republica Moldova și Republica Franceză, cu asistența Biroului Federal de Investigații (FBI) al Statelor Unite, ce vizau o presupusă schemă de corupție prin care persoane publice din Republica Moldova și din alte țări ar primi mită pentru a interfera cu publicarea de către Interpol a Notificărilor Roșii pentru infractori din diferite țări, anunțați în căutare internațională.
Șeful Biroului Interpol de la Chişinău a fost printre cei patru reținuți în ancheta ce investighează protecția persoanelor date în căutare internațională contra milioane de dolari. Viorel Țentiu a fost adus în fața instanței, pe 6 iunie 2024, iar procurorii au cerut 30 de zile de arest.
La 6 iunie, PA a anunțat că lista de suspecți în dosarul INTERPOL s-a extins la 5, patru dintre aceștia fiind cercetați în stare de libertate, iar șeful Interpol Moldova, Viorel Țentiu, plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.
În martie 2025, Procuratura Anticorupție a făcut publice cu noi detalii despre dosarul „INTERPOL”. Potrivit PA, un grup criminal organizat a reușit să blocheze Notificările Roșii în privința la fugari străini din diferite jurisdicții. Rulaje bancare din bănci din Emiratele Arabe Unite arată alimentări bancare în sume de peste 7 milioane Euro în total, în perioada acestei scheme.


