Lucrările de amenajare a 32 de curți din Chișinău, incluse în programul „Curtea Europeană”, au fost suspendate după ce autoritățile nu au reușit să găsească antreprenori dispuși să execute lucrările.
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a declarat că pentru unele dintre obiective procedurile de achiziție au fost organizate în repetate rânduri, însă fără rezultat. În anumite cazuri, licitațiile au fost repetate de două sau chiar trei ori, fără ca vreo companie să se înscrie.
Potrivit ministrului, situația a fost influențată și de modul în care au fost planificate lucrările în anii precedenți. Bolea a menționat că unele proiecte au început înainte de sezonul rece, iar locuitorii din curțile respective au fost nevoiți să circule prin noroi timp de câteva luni.
Pentru anul viitor, autoritățile intenționează să modifice regulile programului pentru a evita blocarea proiectelor. Una dintre schimbările propuse prevede că aceeași companie nu va putea câștiga mai mult de trei curți.
Astfel, autoritățile speră să atragă mai mulți antreprenori în program și să evite concentrarea lucrărilor în mâinile unui număr redus de companii.


