Ambasadorii Comitetului Politic şi de Securitate al UE (COPS) pentru prima dată au întreprins ieri, 12 decembrie, o vizită la Chișinău. Cu această ocazie, diplomaţii europeni au avut un șir de întrevederi cu demnitarii de stat din R. Moldova.
În cadrul întrevederii cu liderul opoziției de la Chișinău, Vladimir Voronin, acesta a declarat că nu ar vrea să se plângă, ci doar își exprimă îngrijorările sale față de actuala guvernare. Potrivit lui, demnitarii europeni închid ochii la modul de alocare a fondurilor parvenite din granturi europene.
”Resursele financiare care parvin în ţară, sînt asimilate de regulă de unele şi aceleaşi organizaţii, afiliate actualei guvernări, în spatele cărora stau unele şi aceleaşi persoane. De ce aceste granturi sînt asimilate iar şi iar de organizaţiile şi persoanele apropiate actualei guvernări?”, a menționat Voronin.
În cadrul unei alte întrevederi cu ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă, ambasadorii COPS au abordat subiecte, precum: dialogul privind liberalizarea regimului de vize și lansarea negocierilor pentru crearea Zonei de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător. Un alt subiect al discuţiilor a fost procesul de soluţionare a conflictului transnistrean.
Iurie Leancă a remarcat că vizita Ambasadorilor COPS reprezintă o premieră în istoria relaţiilor RM-UE, iar interesul R. Moldova de a coopera cu UE în cadrul Politicii Comune de Securitate şi Apărare este foarte mare.
În acest sens, diplomaţii europeni au declarat că vizita dată reprezintă o mărturie a relaţiilor strânse între RM şi UE în domeniul politic şi aspectelor de securitate. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE