Guvernul a decis să dubleze numărul beneficiarilor de compensaţii sociale acordate în sezonul rece. Astfel, de compensaţii vor beneficia 40 de mii de familii comparativ cu 20 de mii anunţate anterior, 67,7 mii de salariaţi cu venituri mai mici de 700 de lei şi 115 mii beneficiari de alocaţii. Totodată, ajutorul social se va ridica la 130 de lei. Suma alocată urmează să compenseze majorarea tarifelor la gaze, energie electrică şi căldură. Banii vor fi acordaţi pentru o perioadă de trei luni: ianuarie, februarie, martie.
Acoperirea cheltuielilor se va face din contul finanţatorilor externi. În acest sens, R. Moldova va primi 2,4 milioane euro din partea Uniunii Europene şi 4,5 mln lire sterline din partea Guvernul Marii Britanii.
Pentru a beneficia de aceste compensaţii, bugetarii cu un venit lunar mai mic de 700 de lei, vor prezenta secţiilor de asistenţă socială, cereri însoţite de copii ale buletinelor de identitate şi certificate privind categoriile de salarizare.
Persoanele beneficiare de pensii sau alocaţii sociale nu vor prezenta alte acte de confirmare. Acestea vor putea primi compensaţiil în baza unor liste electronice formate de Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei.
Amintim că ANRE a majorat, la 14 ianuarie anul curent, cu 13,9% tariful mediu de livrare a gazelor naturale, cu 20,9% tariful la energia electrică şi cu 29,2%, cel pentru energia termică.