Președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Sergiu Caraman, susține că avizul recent al Comisiei de la Veneția privind extinderea procesului de evaluare extraordinară a judecătorilor a fost interpretat eronat de unii actori publici. Potrivit acestuia, instituția europeană nu a aprobat automat introducerea unui mecanism de full vetting pentru toate instanțele din Republica Moldova.
Caraman a explicat că, în opinia Comisiei de la Veneția, nu poate fi confundată evaluarea ordinară a magistraților cu o evaluare extraordinară de tip vetting și că autoritățile trebuie să aleagă clar între cele două abordări.
„Comisia de la Veneția a menționat că o formulă mixtă, în care integritatea etică și profesională ar fi verificată de colegiile de evaluare, iar integritatea financiară de Comisia Vetting, nu este o soluție potrivită”, a declarat președintele CSM.
Potrivit acestuia, experții europeni au indicat două opțiuni posibile: fie evaluarea judecătorilor este realizată pe platforma Consiliului Superior al Magistraturii, prin consolidarea capacităților colegiilor de evaluare și selecție, fie este extins actualul mecanism de evaluare extraordinară, după aceleași standarde și reguli aplicate în procesul de vetting existent.
Necesitatea full vetting-ului trebuie justificată
Sergiu Caraman a subliniat că, dacă autoritățile vor opta pentru extinderea vetting-ului la judecătorii din instanțele de fond, vor trebui să demonstreze clar atât necesitatea unei asemenea măsuri, cât și consecințele acesteia.
„Comisia de la Veneția spune foarte clar că, dacă se merge pe soluția full vetting, aceasta trebuie motivată din două perspective: necesitatea unui asemenea exercițiu și consecințele pe care le-ar putea avea”, a explicat șeful CSM.
El a precizat că este greșită interpretarea potrivit căreia Comisia de la Veneția ar fi oferit o aprobare necondiționată pentru implementarea full vetting-ului în Republica Moldova.
Întrebări fără răspuns
Președintele CSM consideră că autoritățile trebuie să explice de ce este necesar un nou proces de evaluare extraordinară în condițiile în care instituțiile-cheie ale sistemului judecătoresc au trecut deja prin reforme ample.
Caraman a amintit că membrii actualului Consiliu Superior al Magistraturii au fost supuși procesului de pre-vetting, iar colegiile de evaluare și selecție funcționează deja cu persoane care au trecut prin verificări similare.
„Trebuie explicat de ce este nevoie de full vetting atunci când avem un CSM format din membri care au trecut prin pre-vetting și un colegiu de evaluare funcțional”, a spus acesta.
Totodată, el a cerut autorităților să demonstreze că un asemenea proces nu va afecta funcționarea instanțelor de judecată și să argumenteze de ce evaluarea nu poate fi realizată de structurile deja existente în cadrul sistemului judecătoresc.
CSM nu se opune evaluării judecătorilor
Sergiu Caraman a insistat că poziția Consiliului Superior al Magistraturii nu este una împotriva evaluării magistraților.
„Toți judecătorii din Republica Moldova trebuie să fie evaluați. Întrebarea nu este dacă evaluarea trebuie să aibă loc, ci cine o face și cum este realizată”, a declarat el.
Potrivit președintelui CSM, dezbaterea trebuie să se concentreze pe mecanismul de evaluare și pe respectarea standardelor constituționale, astfel încât reforma justiției să nu genereze noi vulnerabilități pentru sistemul judecătoresc.


