Bărbatul care a provocat accidentul rutier de la Sângerei, în urma căruia doi polițiști și-au pierdut viața în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Decizia a fost luată de instanță la solicitarea procurorilor din Sângerei.
Accidentul s-a produs pe 23 iunie, în apropierea satului Grigorăuca. Potrivit informațiilor prezentate de Inspectoratul General al Poliției, autospeciala de patrulare era staționată regulamentar pe acostament, cu semnalele luminoase activate, în timp ce cei doi agenți documentau un alt participant la trafic.
Conform datelor preliminare ale anchetei, șoferul automobilului implicat în accident ar fi adormit la volan, pierzând controlul asupra mașinii și lovind violent autospeciala poliției.
În momentul impactului, cei doi polițiști se aflau lângă vehiculul de serviciu. Aceștia au fost prinși între automobile și au suferit traumatisme extrem de grave. Deși au fost transportați de urgență la spital și au fost supuși intervențiilor medicale, medicii nu au reușit să le salveze viața.
Victimele sunt Mihail Chiriac, în vârstă de 29 de ani, și Nicolae Dragan, de 25 de ani. Cei doi polițiști au fost conduși astăzi pe ultimul drum, colegii, rudele și apropiații aducându-le un ultim omagiu.
Șoferul cercetat în dosar are 51 de ani și este originar din satul Pelenia, raionul Drochia. Procurorii au modificat învinuirea inițială după decesul victimelor, acesta fiind acum cercetat pentru încălcarea regulilor de securitate a circulației rutiere soldată cu moartea a două persoane.
Potrivit Procuraturii, fapta de care este acuzat bărbatul se pedepsește cu până la 10 ani de închisoare.
„Inițial, cauza penală a fost pornită pentru vătămarea corporală gravă a două persoane. După decesul victimelor, învinuirea a fost modificată, fiind vorba despre un accident rutier soldat cu decesul a două persoane”, a precizat procurorul din cadrul Procuraturii Sângerei, Ludmila Zaharia.
În semn de solidaritate cu familiile celor doi polițiști, Guvernul a decis acordarea unui ajutor financiar în valoare de câte un milion de lei pentru fiecare familie îndoliată. Ședința Executivului a început cu un moment de reculegere în memoria celor doi angajați ai Poliției, iar premierul Alexandru Munteanu a transmis condoleanțe rudelor și colegilor acestora.
Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs tragedia care a îndoliat întreaga comunitate a polițiștilor din Republica Moldova.


