Președintele R. Moldova, Nicolae Timofti, a menționat astăzi, 17 iunie, în urma ședinței Consiliului Suprem de Securitate, că situația din regiunea stângă a Nistrului este monitorizată permanent de către autoritățile de la Chișinău, iar provocările din partea regimului separatist sunt dirijate de forțele, care doresc îndepărtarea Moldovei de pe traseul european.
„Analizând comportamentul separatiștilor, mă îndrept spre gândul că cineva dorește destabilizarea situației.Când R. Moldova reușește să-și rezolve propriile probleme legate de integrarea în UE, apar situații provocatoare din partea transnistriei, din partea susținătorilor ei. Mă miră că și reprezentanți din RM, mă refer la opoziție, s-au expus foarte nestatal față de situație: cu amenințări de proeste în masă, de nesupunere civilă. Daca studiezi Codul Penal, poți să găsești și răspundere pentru asta”, a declarat Timofti.
Președintele mai spune că nu va recunoaşte niciodată legea privind frontiera regiunii transnistrene.
De asemenea, și directorul Serviciului de Informaţie şi Securitate, Mihai Balan, a declarat că Moldova este supusă mai multor provocări venite din partea administraţiei de la Tiraspol.