Poliţia cercetează penal o femeie pentru că și-ar fi omorât socrul. Suspecta l-ar fi ucis pe socru după ce s-a luat la ceartă cu mama sa iar bărbatul s-ar fi implicat verbal. Crima s-a produs în satul Goleni, raionul Edineț.

Poliția a fost sesizată despre infracțiune ieri, 14 ianuarie. La fața locului, forțele de ordine au stabilit că bărbatul, în vârstă de 59 de ani, are semne de moarte violentă sub formă de plagă de cuţit în regiunea lombară.
Cercetările polițienești au stabilit, că acesta ar fi fost înjunghiat de nora sa, de 35 de ani, care tocmai venise în ospeție la mama sa, de 55 de ani, care concubina cu victima.
Potrivit audierilor efectuate, scenariul crimei ar fi fost următorul: fiica a vrut s-o ajute pe maică-sa pe la gospodărie, însă, aceasta s-ar fi supărat că se descurcă singură, astfel, între ei s-a iscat o ceartă. Bărbatul, a încercat să facă ordine, dar s-a ales cu un cuțit în regiunea lombară.
În prezent, suspecta se află în arestul poliţiei şi este cercetată penal. Femeia riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de până la 3 de ani.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE