Șase angajați ai Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), inclusiv un șef de post și cinci inspectori, precum și administratorul unei companii au fost reținuți pentru 72 de ore, fiind suspectați de implicare într-o schemă de corupție la Postul de Inspecție la Frontieră Giurgiulești.
Potrivit Centrului Național Anticorupție (CNA), ofițerii anticorupție, împreună cu procurorii Procuraturii Anticorupție, au desfășurat 24 de percheziții în cadrul a șapte cauze penale ce vizează fapte de corupere pasivă și activă.
Conform materialelor anchetei, inspectorii ANSA ar fi pretins și primit de la agenți economici sume cuprinse între 20 de euro și 30.000 de lei pentru a permite trecerea animalelor și mărfurilor fără documentele și certificatele obligatorii.
Anchetatorii suspectează că funcționarii ar fi organizat un sistem prin care solicitau bani în schimbul facilitării transporturilor. Sumele ar fi fost negociate în funcție de volumul mărfurilor, numărul animalelor transportate și frecvența curselor.
În cadrul operațiunii, oamenii legii au efectuat percheziții la domiciliile și în automobilele persoanelor vizate, precum și în birourile de serviciu ale acestora. Toți cei șapte suspecți au fost plasați în izolatorul de detenție provizorie pentru 72 de ore.
CNA mai anunță că trei dintre persoanele vizate figurează și în alte dosare penale pentru fapte similare, aflate în prezent pe rolul instanțelor de judecată.
Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea eventualilor complici.
Persoanele reținute beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.


