Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), în comun cu procurorii din cadrul Procuraturii Anticorupție (PA), desfășoară astăzi 10 percheziții în cadrul unui dosar penal de corupție, care vizează doi angajați ai Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) și trei reprezentanți ai unor agenți economici.

Perchezițiile au loc la domiciliile și în birourile de serviciu ale persoanelor vizate. Acestea sunt cercetate într-o cauză penală pentru corupere pasivă, corupere activă și trafic de influență.

Potrivit anchetatorilor, inspectori ANSA de la Postul de Inspecție la Frontieră Leușeni–Albița ar fi pretins și primit sume cuprinse între 500 și 800 de euro de la agenți economici. În schimbul banilor, aceștia ar fi efectuat controale superficiale ale mărfurilor importate și ar fi permis intrarea în țară a unor produse neconforme.

Mai exact, funcționarii ar fi permis trecerea mărfurilor fără prelevarea probelor de laborator sau fără efectuarea analizelor necesare, cu încălcarea normelor sanitar-veterinare și fitosanitare.

În urma acțiunilor de urmărire penală, o persoană a fost reținută pentru 72 de ore și plasată în izolatorul CNA. Alte patru persoane sunt cercetate în stare de libertate.

Anchetatorii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele cazului și pentru a identifica eventualele alte persoane implicate în schema de corupție.

CNA și PA amintesc că persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției și se consideră nevinovate până la pronunțarea unei hotărâri definitive și irevocabile a instanței de judecată.

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a venit cu o reacție după ce Centrul Național Anticorupție a anunțat investigații privind presupuse fapte de corupție în care sunt vizați angajați ai Postului de inspecție la frontiera Leușeni–Albița.

ANSA transmite că tratează „cu maximă seriozitate” informațiile comunicate de CNA și că va coopera pe deplin cu anchetatorii.

„Conducerea ANSA promovează toleranța zero față de corupție și respectarea strictă a cerințelor de integritate în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Agenția va coopera pe deplin cu CNA și procurorii, punând la dispoziție informațiile și documentele solicitate pentru elucidarea tuturor circumstanțelor”, se arată în poziția instituției.

Totodată, ANSA anunță că va examina vulnerabilitățile existente în organizarea controalelor și va dispune măsurile administrative necesare, în condițiile legii.

Instituția precizează că respectă prezumția de nevinovăție și nu va comenta detalii care ar putea afecta desfășurarea anchetei.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE