Republica Moldova poartă discuții privind posibile importuri de gaze naturale din Ucraina, însă autoritățile nu pot preciza deocamdată nici volumele disponibile, nici prețul acestora. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a calificat drept speculații informațiile apărute în presă potrivit cărora Chișinăul ar negocia achiziționarea a 500 de milioane de metri cubi de gaze pentru a reduce costurile de transport.
Potrivit oficialului, Ucraina a permis temporar exportul unei părți din gazele deținute de companiile producătoare și de traderii de pe piața locală. Este vorba despre aproximativ 15% din volumele acestora, care ar putea fi comercializate pe piețele externe.
„Nu putem să facem nicio declarație, nicio afirmație. Cert este faptul că, pentru o anumită perioadă, Ucraina a eliminat interdicția de export a gazelor produse sau stocate în Ucraina”, a declarat Dorin Junghietu.
Ministrul a subliniat că procentul de 15% nu trebuie interpretat ca fiind aplicabil întregului volum de gaze depozitat în Ucraina. Potrivit unor informații publice, în depozitele ucrainene s-ar afla aproximativ cinci miliarde de metri cubi de gaze, însă nu întregul volum poate fi exportat în baza regulilor actuale.
În ceea ce privește posibilitatea achiziționării a 500 de milioane de metri cubi, Junghietu a respins ideea că ar exista deja o asemenea înțelegere.
„Această declarație cred că e un pic speculație. Discuțiile vor continua”, a afirmat ministrul.
Oficialul a precizat că Republica Moldova consumă între 700 și 800 de milioane de metri cubi de gaze naturale într-un an gazier. Totodată, compania Energocom are deja semnate aproximativ 24–25 de contracte pentru livrările necesare sezonului gazier 2026–2027.
Astfel, eventualele volume procurate din Ucraina vor trebui corelate cu obligațiile contractuale existente și cu necesitățile de aprovizionare ale țării.
Junghietu a menționat că partea ucraineană este deschisă discuțiilor, însă prețul și cantitățile care ar putea fi livrate urmează să fie clarificate. Rezultatele negocierilor vor fi făcute publice atunci când autoritățile vor avea date concrete.


