Curtea Constituțională a declarat neconstituționale prevederile legislative care au permis reducerea pragului de voturi necesar pentru numirea lui Herman von Hebel în Comisia de evaluare externă a procurorilor. Hotărârea a fost pronunțată pe 15 octombrie 2026, în urma unei sesizări depuse de un grup de deputați.

Sesizarea a fost înaintată de parlamentarii Ion Chicu, Alexandru Berlinschii, Adrian Lebedinschi, Alexandru Verșinin și Diana Caraman. Curtea a admis demersul și a declarat neconstituționale prevederile contestate din două legi care reglementează evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor.

Decizia vizează articolul 6 alineatul (5¹) din Legea privind evaluarea externă a judecătorilor și a candidaților la funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție, precum și o prevedere similară din legea privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor.

După pronunțarea hotărârii, deputatul Ion Chicu a salutat decizia și le-a mulțumit juriștilor Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM) pentru elaborarea sesizării, precum și deputaților care au semnat-o și au susținut demersul.

„Legea «von Hebel» a fost declarată neconstituțională”, a declarat Chicu, care a mulțumit și Comisiei de la Veneția pentru opinia pe care a calificat-o drept „obiectivă și bine argumentată”.

Hotărârea Curții Constituționale este definitivă, nu poate fi contestată și intră în vigoare la data adoptării, urmând să fie publicată în Monitorul Oficial.

Potrivit anunțului făcut la pronunțarea deciziei, judecătoarea Liuba Șova a formulat opinii separate în acest caz.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE