Cel puţin 49 de persoane au fost ucise şi alte 370 rănite, miercuri, 19 august, în şase explozii din Bagdad, printre care două atentate cu maşină-capcană, potrivit datelor furnizate de cinci spitale.
Primul camion era parcat sub podul unei căi ferate rapide care leagă nordul de sudul capitalei. Construcţia s-a prăbuşit în urma deflagraţiei şi mai multe maşini au căzut în gol, a afirmat un poliţist aflat la locul atentatului.
Ministerul Finanţelor, care se găsea în apropierea imediată, a fost de asemenea afectat şi cei 200 de angajaţi care se aflau în clădire au fost răniţi sau ucişi, potrivit unui oficial din domeniul medical.
După câteva minute, un alt camion-capcană exploda în faţa Ministerului Afacerilor Externe, provocând moartea a cel puţin 17 persoane şi rănirea altor 130, potrivit serviciilor medicale.
Un jurnalist al AFP aflat în zonă a văzut corpuri calcinate, în apropiere de un crater de trei metri adâncime şi zece în lăţime. Toată faţada acestui minister şi zidul care o înconjura au fost distruse.
"Eram la biroul meu din minister când a avut loc explozia. Clădirea s-a zdruncinat", a afirmat Hassan, un angajat al ministerului, cu faţa însângerată şi acoperită cu bandaje.
"Eram acasă cu familia mea. Tavanul s-a prăbuşit", a adăugat Hamid, în vârstă de 46 de ani, aflat încă în stare de şoc, locuitor al unui imobil situat la câteva sute de metri de explozie.