Liderul comunist Vladimir Voronin spune că are deja un succesor la funcția de președinte al partidului, dar deocamdată a refuzat să-i spună numele.  
”Noi avem candidaturi pentru toate funcțiile în stat, iar viitorul președinte al partidului va fi cu cel puțin 40 de ani mai tânăr decât actualul președinte”, a declarat Vladimir Voronin, după ședința de joi, 11 februarie de la Parlament.
Întrebat dacă au ales deja candidatura potrivită, liderul PCRM a menționat că ”este bărbat, simpatic, înalt, dar nu foarte înalt, pentru că cei care cresc repede nu se dezvoltă chiar bine". De fapt, continuă Voronin ”acei care vor să conducă PCRM s-au dus la Moldova Unită, a lui Vladimir Țurcan, iar dacă spui de două ori se primește MU-MU”.
Liderul comunist a mai spus că au discutat problema președintelui încă la congresul din 15 martie 2008, atunci când a spus criteriul vârstei după care urma să fie selectat viitorul lider al PCRM. ”Atunci, domnul Stepaniuc a luat repede creionul și a calculat și o ieșit la concluzia că el nu mai nimerește și a trebuit să-și caute mu-mu la cine să se ducă”, a spus Voronin.
La rândul său, Victor Stepaniuc, ex-deputatul PCRM, spune că nu a pretins niciodată să devină președintele acestui partid şi că a părăsit echipa PCRM din alte motive.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE