Fracţiunea comunistă va vota candidatura la funcţia de preşedinte al ţării numai dacă Alianţa pentru Integrare Europeană va accepta cele două proiecte prezentate marţi, 15 septembrie, de liderul PCRM, Vladimir Voronin. Este vorba despre rezolvarea problemei transnitrene şi stabilizarea situaţiei economice.
Vladimir Voronin a enumerat câteva principii pe care AIE ar trebui să le respecte, cum ar fi neutralitatea Moldovei, majorarea salariilor şi a altor tipuri de îndemnizaţii. “Alte propuneri din partea Alianţei nu vom accepta”, a declarat Voronin adăugând că proiectele vor fi prezentate chiar astăzi liderilor Alianţei.
Totodată, liderul PCRM a mai spus că partidului pe care îl conduce “nu îi este frică de alegeri anticipate” şi că deputaţii comunişti “nu vor vota trădătorii”, făcând referire la liderul Partidului Democrat, Marian Lupu. “Noi nu vom vota lipitori alde Marian Lupu care s-a lipit de noi doar ca să-l aducem în fotoliul de preşedinte”.
Întrebat ce candidatură ar susţine la funcţia de şef al statului, Voronin a declarat scurt şi ferm – “Greceanîi”.  Totodată, liderul comuniştilor a precizat că fracţiunea nu va delega un deputat la funcţia de vice-preşedinte al Parlamentului, care îi revine potrivit regulamentului.
Întrebat despre anularea regimului de vize pentru cetăţenii români, Voronin a spus că nu are nimic împotrivă atâta timp cât “situaţia s-a ameliorat. Să nu uităm că vizele au fost impuse după evenimentele din 7 aprilie”.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE