Liderul comuniștilor, Vladimir Voronin, a discutat cu ambasadorul SUA în R. Moldova, James D. Pettit, despre situația dificilă din sistemul financiar-bancar din țară. Comunistul i-a acuzat pe cei din PLDM și PD, de faptul că au fost furat sumele enorme din cele trei bănci.
Vladimir Voronin a spus că PCRM insistă asupra efectuării acţiunilor competente din partea organelor de drept pentru definitivarea anchetei, depistarea şi pedepsirea persoanelor ce vor fi găsite vinovate în organizarea şi efectuarea furturilor în proporţii de miliarde de lei din Banca de Economii, Unibank şi Banca Socială.
Dar, în opinia preşedintelui PCRM, se creează impresia, că societatea asistă la o mimare a anchetei, dat fiind, că persoanele care au efectuat această tîlhărie sînt plenar încadraţi în actuala guvernare, respectiv, fiind cointeresaţi în muşamalizarea crimei.
Referindu-se la situația Băncii de Economii, Vladimir Voronin a menţionat, că PCRM este împotriva lichidării băncii, deoarece acest lucru va afecta cetăţenii ţării, va ştirbi încrederea în sistemul bancar şi, în ultimă instanţă, poate aduce la o criză totală în acest domeniu de interes vital pentru Republica Moldova.
Abordând chestiunea campaniei electorale pentru alegerile locale, șeful comuniștilor a specificat că speră la o procedură transparentă de vot, cu respectarea normelor internaţionale.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE