Noul șef al Procuraturii Anticorupție a avut un mesaj clar pentru colegii din Procuratură. Aceasta a vorbit despre prioritățile sale dar și așteptările pe care le are de la procurorii anticorupție.

„Prioritățile pe care vreau să le aplic în această instituție sunt: în primul rând acțiunea- noi suntem cei care putem trage la răspundere hoții, cu siguranță vor fi obstacole, dar împreună vom reuși să le depășim. În al doilea rând, egalitatea-trebuie să aplicăm legea în mod egal indiferent de afiliere politică statut sau . relații sus-puse. Și în al treilea rând, transparența-trebuie să comunicăm cu publicul ca oamenii să aibă încredere în noi. Vă promit că mereu a să am o atitudine pozitivă și vă asigur că sunt și voi rămâne o persoană optimistă, onestă și integră”, a menționat Veronica Dragalin.

Fostul procuror american, Veronica Dragalin, şi-a început luni activitatea în calitate de şef a Procuraturii Anticorupţie. Aceasta a fost prezentată procurorilor în cadrul unei ceremonii de către președintele, Maia Sandu, ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, și procurorul general interimar, Dumitru Robu.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE