O nouă guvernare dar aceleași reflexe când este vorba de prezența primelor persoane în stat la prezentarea șefilor din Procuratură. Fostul deputat al Blocului „ACUM” Iurie Reniță spune că nu era necesar ca șefa statului, Maia Sandu, să participe la prezentarea noului șef al Procuraturii Anticorupție. El mai spune că nu este apanajul președintelui să fie prezent (chiar și cu cele mai nobile intenții!) la înscăunarea noului șef al Procuraturii Anticorupție.

„Este cumva responsabilitatea constituțională a șefului statului să organizeze concursul și să desemneze procurorul șef la Anticorupție, a dispărut, între timp, Consiliul Superior al Procurorilor și procurorul general? În 2019, în cadrul blocului "ACUM", promiteam o altfel de politică în statul acesta, care să se deosebească radical de felul cum proceda Plahotniuc și Dodon cu Justiția când era vorba de separarea puterilor în stat și independența instituțiilor acestuia…. Ce are în comun șeful statului cu noul procuror șef de la Anticorupție, e în Fișa de Post a președintelui să fie prezent (chiar și cu cele mai nobile intenții!) la înscăunarea acesteia, ca "americanca noastră" să se orienteze corect în activitatea ei? Oare nu se calcă (neconstituțional) pe aceeași greblă ca și prezența șefului statului la ultimul congres al PAS-ului? Statul de drept, separarea puterilor și valorile europene pe care le declarăm la tot PASul nu e o obligațiune și pentru șeful statului? La fel se procedează și în SUA, doamnă Veronica Drăgălin?”, a întrebat retoric Iurie Reniță.

Veronica Dragalin, şi-a început luni activitatea în calitate de şef a Procuraturii Anticorupţie. Aceasta a fost prezentată procurorilor în cadrul unei ceremonii de către președintele, Maia Sandu, ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, și procurorul general interimar, Dumitru Robu.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE