Dacă primele două fuziuni au fost firești și previzibile, tranzacția Filat- Urechean a fost o surpriză pentru mai multă lume. Nimeni nu s-a așteptat ca AMN să fuzioneze cu PLDM care, de fapt, a devorat o formațiune.
 
Acțiunea „FUZIUNEA” a fost declanșată imediat după 25 septembrie 2009, când Filat a ajuns premier. După care a început compromiterea metodică a lui Urechean pe toate dimensiunile. La nivel politic, reprezentanții corpului diplomatic străin erau „informați” că Urechean este corupt și vinde funcții la stânga și la dreapta. La nivel raional, liderii locali ai PLDM erau instruiți să-l discrediteze pe Urechean că acesta „face bani, în timp ce acei care au călcat glodul mor de foame”. Sistematic, în teritoriu, se acredita ideea că, „în alte raioane”, oamenii fug de la AMN spre PLDM. La nivel mediatic, instituții de presă, analiști politici, blogeri, pe forumuri controlate de Filat se difuzau mesaje prin care Urechean era acuzat că a vândut funcția de Procuror General.
 
În cadrul AIE-1 Filat și-a bătut joc, la fel de metodic, de miniștrii AMN. Pe toate căile se acredita ideea că sunt corupți și incompetenți. Spre exemplu, cunoaștem că Filat nu-l numea pe Leonid Bujor altfel decât „prostălan, care habar nu are de învățământ”. Pe 8 aprilie, „prostălanul, care habar nu are de învățământ”, a devenit consilierul “distinsului” premier.
 
La rândul-i, Urechean l-a acuzat deschis și repetat pe Filat ori că acesta a supus AMN-ul unui atac-reider, că-i contrabandist, că nu-i răspundea la telefoane etc. – faza cu Papa de la Roma.
 
Până la urmă, ce l-a făcut pe Urechean să închine partidul lui Filat? Analizând atent, vom constata că nu e la mijloc un interes politic, ci un interes meschin al ambelor părți. Inițial, s-a vorbit că Urechean se vrea Ambasador. Această versiune nu era, din start, credibilă. În privința culturii generale, „vista” pe care o are Serafică și multitudinea de limbi străine vorbite (”moldov’neasca”, și ”rusa”), funcția de Ambasador nu era cea care să-i asigure un confort necesar. Din alt punct de vedere, Urechean putea să obțină același lucru, în condiții mult mai sigure, dacă vindea „sufletele moarte” și ștampila AMN către PD. Se vorbește că, în asemenea tranzacții, Urechean are suficientă experiență.
 
Carierist cu experiență, Urechean a înțeles că anume Filat este omul potrivit pentru o tranzacție care să-i asigure o încheiere ”destoinică” a unei cariere de nomenclaturist – secretar de partid, președinte de profsoiuz, președinte de ispolkom, primar, deputat, prim-vicespeaker. Și Filat a înteles acest lucru. Esența tranzacției era: în schimbul ștampilei și „sufletelor moarte” din AMN, Urechean primea funcția de președinte al Curții de Conturi. Vorba poetului: Cum n-o drege Serafică, tot se trage la kăpikă.
 
„Sufletele moarte” au fost transmise, ștampila AMN este în buzunarul lui Filat, doar sediul AMN a rămas în proprietatea personală a lui Urechean, deoarece acesta, ca ”om onest și politician european”, ce este, l-a privatizat pe numele său. Acum rămânea doar ca Serafică fără frică să primească și contravaloarea tranzacției – șefia Curtii de Conturi.
 
Aici povestea s-ar fi putut încheia, cu un happy end, dacă nu erau unele detalii…, din care putem deduce adevăratele intenții urmarite de Filat în mariajul cu Urechean.
 
Filat niciodată nu a avut avut nevoie de Urechean, la fel cum nu a intenționat includerea liderilor locali AMN în echipele PLDM. El era sigur că, odată cu decesul AMN, voturile lor, oricum, se vor scurge spre PLDM. Așa că, încă înainte de „marea fuziune din 10 aprilie”, liderii locali PLDM deja primise instrucțiunile de rigoare, să-i izoleze și să-i marginalizeze pe membrii din AMN. Unii dintre amn-iștii amețiți de iluzia infrățirii dintre PLDM și AMN au rămas nedumeriți când, după congres, au fost întâlniți foarte rece de noii lor colegi ”liberali-democrați”, iar telefoanele unora nu mai răspundeau ca înainte de „marea fuziune”.
 
Filat niciodată nu a avut intenția de a-i da lui Serafică dulcea funcție de Președinte al Curții de Conturi. Potrivit planurilor lui Filat, Curtea de Conturi urma să fie transformată într-un instrument serios de șantaj și presiune împotriva colegilor de guvern, care să compenseze lipsa controlului asupra CCCEC. Curtea de Conturi, potrivit planurilor lui Filat, urma să-i asigure controlul asupra multor autorități locale care, după alegeri, nu vor fi colorate în verde. În decembrie se zvonea că Filat ar fi cedat PD-ului un minister în schimbul Curții de Conturi. Este absolut improbabil ca Filat să fi făcut acest efort pentru a-l înscăuna în ”„înalta” funcție pentru șantajarea oponenților pe camaradul Urechean.
 
Care a fost adevăratul plan al lui Filat? Foarte simplu – de a se prevala de prevederile legale, pentru a-i trage țeapa lui Urechean. Spre deosebire de Urechean, înainte de a accepta propunerea camaradului său, Filat a consultat legea și a văzut că Serafică nu este eligibil pentru această funcție. Anume de aceea i-a și oferit-o. Dacă Serafică ar fi citit, la viața sa, ceva mai mult decât cifrele de pe bancnote, ar fi văzut că Legea Curții de Conturi, nr.261-XVI din 05.12.2008 impune o serie de restricții pentru ocuparea funcției, ce fac imposibilă așezarea domniei sale în ea (http://anasarivan.blogspot.com/). De exemplu, referitor la faptul că funcția nu poate fi ocupată de un pensionar, din câte știu, Urecheanu primește de doi ani pensie ca funcționar public.
 
Acesta este adevăratul motiv pentru care a acceptat Filat atât de ușor să-i dea lui Urecheanu Curtea de Conturi. Pornind de la această situație, de fapt, Filat a elaborat o adevarată strategie, pentru a-l trage în țeapă pe Urecheanu, dar de a-i scoate vinovați pe alții. Primul pas în această strategie, constă în „încercarea” deputaților PLDM de a include acest subiect în ordinea de zi a parlamentului fără avizul Comisiei Juridice a Parlamentului. A fost un mesaj subtil, pe care liberal-democrații l-au transmis celorlalți deputați, inclusiv comuniștilor – că proiectul este ilegal. Al doilea pas a constatat în „supărarea” deputaților liberal-democrați pe colegii lor de alianță și părăsirea sălii de ședință cu acuzații de „violare a acordului de constituire a AIE”. La finele ședintei Godea deja era gata “supărat”.
 
Finalul acestei farse, ar putea fi următorul: Parlamentul nu-l votează pe Urecheanu, prevalându-se de interdicțiile legale. În acest caz, Filat câștigă dublu: obține un pretext convingător, pentru a încălca și el acordul de constituire a Aliantei față de partenerii săi, în final, scăpând de Urecheanu cu mâinile PD și PL. În cazul în care Parlamentul, totuși, îl va vota pe Urecheanu, comuniștii vor sesiza imediat Curtea Constituțională pentru a verifică respectarea procedurii de numire în funcție. După precedentul cu Muruianu, Curtea Constituțională are dreptul de a verifica constituționalitatea actelor normative de caracter individual. Numirea ilegală un unei persoane în funcție de stat s-ar putea să nu lase prea multe opțiuni Curții Constituționale.
În ambele cazuri, Filat este în căștig: a obținut „pe gratis” AMN, scapă de Urecheanu și își numește omul său (din brigada de la IPTEH) în funcția de președinte la Curtea de Conturi.
 
După toate acestea decideți Dvs., ce s-a întâmplat totuși la 10 aprilie 2011, o fuziune istorică sau o farsă pentru proști?

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE