Câteva sute de manifestanți s-au adunat astăzi în Piața Marii Adunări Naționale. Pe lângă faptul că au afișat drapele ale Uniunii Europene și pancarde cu mesaj anticomunist, aceștia au semnat și o proclamație, comunică Politik.md.
Printre solicitările grupului de inițiativă se numără excluderea Partidului Comunist de la guvernare, formarea unei coaliții majoritare pro-europene, instituirea în funcție a unui procuror din străinătate, dar și retragerea imunității deputaților.
”Asistăm la o luptă acerbă pentru influiențe și interese, pentru controlul instituțiilor de drept și a instituțiilor beneficiar de fonduri, pentru a efectua posibile fraude și spălări de bani”, se mai menționa în declarație.
La acțiunea publică a fost prezent și liderul Mișcării Antimafie, Sergiu Mocanu. Potrivit politicianului, o coaliție tacită cu comuniștii ar fi fost planificată încă de înaintea alegerilor parlamentare.
Reacția vine după ce vineri a fost anunțată formarea unei coaliții minoritare PLDM-PD. Gestul a fost calificat de unii reprezentanți ai societății civile drept o tentativa tacită a democraților și liberal-democaților de coalizare cu comuniștii.
