Protestul de astăzi a fost un ultim avertisment actualei guvernări, susțin organizatorii protestului din Piața Marii Adunări Naționale. Pentru că revendicările nu le-au fost auzite, Platforma ”Demnitate și Adevăr” (DA) a îndemnat populația să nu își plătească facturile și impozitele în timp ce protestele vor continua și zilele viitoare, comunică Politik.md.
Chiar dacă anterior manifestația de astăzi a fost prezentată de organizatori drept ”ultimul protest, decisiv”, aceasta ar putea să nu fie nici pe departe ultima. Drept urmare, oamenii sunt chemați să iasă în stradă și mâine, când Platforma DA își propune să picheteze sediile mai multor instituții ale statului. Și orășelul de corturi urmează să rămână în continuare în Piața Marii Adunări Naționale.
Totodată, a fost lansat și un ultimatum în adresa legislativului. Acesta este somat ca timp de o zi să se întrunească în ședință extraordinară, la care ar urma să le fie dat cuvântul și reprezentanților Platformei DA. La fel, actuala guvernare are la dispoziție o săptămână pentru a-și da demisia. În caz contrar, manifestanții anunță că își rezervă dreptul să blocheze activitatea instituțiilor statului.
Protestatarii i-au declarat indezirabili pe politicienii Vlad Plahotniuc și Vlad Filat și au anunțat că nu vor tolera prezența acestora în spațiul public.