(video) Platforma DA reacționează. Cine este protestatarul care a lovit un jurnalist ce filma la protest
noiembrie 30, 2015
Unul dintre protestatarii ieșiți ieri în stradă la îndmnul Platformei DA și-a demonstrat, pe deplin, „demnitatea și adevărul”. Înfuriat, în timul protestului din fața Ministerului de Interne, acesta a lovit un jurnalist, care, ulterior, a ajuns la spital, unde medicii au constatat simptomele unei comoții cerebrale.
Cameramanul televiziunii on-line Today.MD, Nichita Perestoronin, a fost lovit cu pumnul în cap și cu picioarele, de către un protestatar. Incidentul a avut loc ieri, în fața sediului Ministerului Afacerilor Interne, unde o parte dintre manifestanții din Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) s-au îndreptat pentru a cere demisia Ministrului de Interne în exercițiu Oleg Balan.
Directorul general Today.md, Gabriel Calin, a declarat pentru Politik.MD, că redacția sa dispune de imagini video, care ar demonstra că agresorul este unul dintre protestatarii Platformei DA. „Cameramanul Nichita Perestoronin are comoție cerebrală. Agresorul este unul dintre membrii activi ai platformei. Avem imagini în care tipul apare cu mai mulți membri ai platformei lângă corturile instalate în PMAN. Deducem că și el e de pe acolo”, susține Gabriel Calin.
Pe de altă parte, membra Platformei DA, jurnalista Cornelia Cozonac, condamnă gestul și susține că grupul de manifestanți din fața Ministrului de Interne au acționat pe cont propriu. „Cazul este unul regretabil pentru că nimic nu justifică agresiunea asupra unui jurnalist, cu atât mai mult în timp ce acesta se află în exercițiul funcțiunii. Totuși, mitingul organizat de Platforma DA s-a desfășurat exclusiv în perimetrul PMAN, iar protestatarii care au decis să meargă la MAI au acționat pe cont propriu. Personal, membrii Platformei DA încurajează doar desfășurarea pașnică a protestelor, iar poliția, în mod evident, ar trebui să sancționeze conform legii persoana agresivă. Personal nu-l știu pe acel manifestant, dar există colegi care spun că l-ar putea recunoaște. Toți colegii consideră regretabil acest incident”, a declarat Cornelia Cozonac pentru Politik.md.
Today.md a publicat imagini video în care apare unul dintre agresori care l-a lovit cu pumni și picioare pe jurnalist și a depus o plângere la MAI pe acest caz.
Nu este pentru prima dată când jurnaliști din diferite redacții, reclamă fptul că sunt amenințați și înjurați de către manifestanți ieșiți în stradă la îndemnul Platformei „Demnitate și Adevăr”.