Totodată, deputatul a declarat că va examina acest caz în particular, pentru a se asigura că nu este vorba și despre alte încălcări, decât neplata asigurării medicale de stat.
”În ceea ce privește sancțiunile prevăzute de Codul Contravențional – la moment nu am examinat posibilitatea anulării sau modificării acestora, dar dacă aveți sugestii și propuneri – haideți să le discutăm și nu exclud că am putea să examinăm posibilitatea anulării. E opinia mea, nu a partidului, dar cred că pentru neplata impozitelor arestul ar putea fi disproporțional”, a adăugat deputatul.
Chiar și așa, deputatul a declarat că taxa pentru asigurarea medicală este și trebuie să rămână obligatorie.
Amintim că un bărbat din Ștefan Vodă a fost arestat, acum câteva zile, după ce a refuzat să își achiziționeze poliță medicală. Potrivit soției acestuia, pentru că nu și-a procurat poliță medicală, bărbatul ar fi fost sancționat contravențional, iar pentru că nu și-a permis să achite amenda în termen de 30 de zile – instanța a dispus arestarea acestuia pentru 25 de zile. Chiar dacă încheierea este cu drept de recurs la Curtea de Apel Chișinău, bărbatul a fost reținut chiar din sala de judecată.