Fostul președinte de stat, Igor Dodon a avut o reacție la declarația Ambasadorului SUA la Chișinău, implicit la decizia Trezoreriei americane față de Plahotniuc și Șor. El spune că Moldova nu este o țară suverană și independentă și depinde foarte mult de interesele geopolitice.

„Ambasadorul SUA a demonstrat ieri cine este stăpân în casă. Reprezentanții PAS, care au început să se bucure și să bată din palme ca niște copii mici, nu înțeleg de fapt ce se întâmplă.

Avem o țară independentă și suverană, iar atunci când cineva din exterior ne indică că această persoană este rea, iar aceasta este bună, ne transformăm într-o republică bananieră. Astăzi, cetățenii moldoveni sunt folosiți în interese geopolitice, iar apariția de ieri a ambasadorului SUA în fața presei – este un semnal direct: Noi suntem stăpânii aici, şi aşa cum spunem noi, aşa va fi.

Și nu contează dacă este vorba despre Plahotniuc, pe care Statele Unite l-au folosit împotriva Rusiei, sau despre altă persoană. L-au folosit și l-au aruncat. Maia Sandu nu a înțeles acest lucru, și aceasta este greșeala ei. O așteaptă aceeași soartă”, a menționat Igor Dodon.

Oficiul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) al Trezoreriei americane a publicat pe 26 octombrie lista completă a celor 9 persoane incluse în lista de sancțiuni Global Magnitsky Act pentru acte grave de corupție. Este vorba despre Vladimir Plahotniuc, Ilan Șor, Sara Șor, Igor Ciaika, Ivan Zavorotnyi, Alexei Troșin, Iurii Gudilin, Olga Grak și Leonid Gonin. Pe lângă acestea, sunt vizate și 12 persoane juridice.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE