Președintele Fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, a lansat un apel pentru adoptarea unor măsuri urgente și coordonate în lupta împotriva fraudelor telefonice și online, în cadrul audierilor publice dedicate fenomenului care provoacă anual pierderi de sute de milioane de lei cetățenilor Republicii Moldova.
Potrivit lui Usatîi, problema nu mai poate fi tratată doar prin constatarea cazurilor și prezentarea statisticilor, fiind necesare instrumente concrete de prevenire și intervenție rapidă. Liderul Partidului Nostru a amintit că formațiunea sa a înregistrat deja un proiect de lege care prevede comercializarea cartelelor SIM preplătite doar pe baza unui act de identitate, precum și obligarea operatorilor de telefonie să implementeze soluții tehnice care să împiedice utilizarea frauduloasă a rețelelor de comunicații.
Deputatul a avertizat însă că simpla identificare a utilizatorilor de cartele nu va elimina fenomenul și a atras atenția asupra apariției unor noi scheme ilegale. Potrivit acestuia, există riscul dezvoltării unei piețe negre a cartelelor SIM, similară celei deja existente pentru comercializarea conturilor bancare utilizate în fraudele financiare.
„Trebuie să anticipăm următoarea etapă a acestor scheme și să introducem sancțiuni clare pentru cei care facilitează astfel de activități. Dacă nu intervenim la timp, infractorii se vor adapta foarte rapid noilor reguli”, a declarat Renato Usatîi.
Una dintre principalele propuneri prezentate de liderul Partidului Nostru vizează crearea unui centru național de coordonare și reacție rapidă împotriva fraudelor online. Acesta ar urma să reunească reprezentanți ai poliției, procuraturii, Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, băncilor comerciale, Băncii Naționale, operatorilor de telefonie mobilă și specialiști în securitate cibernetică.
Potrivit lui Usatîi, scopul acestei structuri ar fi schimbul de informații în timp real și blocarea rapidă a schemelor frauduloase înainte ca acestea să producă noi victime.
„Astăzi, până când poliția obține toate informațiile necesare, infractorii reușesc să înșele alte persoane. Avem nevoie de un mecanism care să funcționeze permanent și să permită reacții imediate”, a subliniat deputatul.
În cadrul intervenției sale, Renato Usatîi a criticat și lipsa unor măsuri ofensive împotriva grupărilor criminale implicate în fraude, susținând că instituțiile statului se concentrează în principal pe investigarea cazurilor deja produse, fără a acționa suficient pentru prevenirea acestora.
Totodată, liderul Partidului Nostru a atras atenția asupra faptului că numărul real al victimelor și valoarea totală a prejudiciilor ar putea fi mult mai mari decât datele oficiale raportate în prezent. El a afirmat că fenomenul a devenit una dintre cele mai grave probleme de securitate economică și socială cu care se confruntă Republica Moldova.
„Nu mai vorbim despre cazuri izolate. Este un fenomen care afectează mii de oameni și care generează pierderi enorme. Dacă nu vom acționa rapid și coordonat, vom ajunge să discutăm despre unul dintre cele mai mari scandaluri financiare din istoria țării”, a declarat Renato Usatîi.
Deputatul a anunțat că va transmite instituțiilor competente un set detaliat de propuneri legislative și administrative, exprimându-și speranța că toate forțele politice vor susține măsurile necesare pentru combaterea fraudelor telefonice și online, indiferent de apartenența politică.


