„Gazprom”-ul, totuși, va livra gaze în Republica Moldova, dar va fi o pauză, iar în cazul în care gazele rusești nu vor mai ajunge în Republica Moldova, o eventuală criză nu se va produce într-o oră sau o zi, ci va fi un declin relativ lent. De această părere este vicepremierul pentru reintegrare Oleg Serebrian, care a mai spus că, în cazul în care regiunea din stânga Nistrului se va confrunta cu o criză energetică, atunci cetățenii aflați în terapie intensivă, copiii din azil și persoanele cu handicap vor fi preluați în partea dreaptă și vor fi asistați.
„Criza nu se va întâmpla într-o oră, într-o zi. Va fi un declin relativ lent de câteva săptămâni pentru că în regiune mai sunt rezerve de cărbune, mai poate fi oferit gaz natural pentru producerea electricității. Plus că este și Centrala electrică de la Dubăsari, care poate oferi o parte din necesarul de electricitate în zonă. Deci, nu va fi o calamitate imediată și în felul acesta ne vom putea ajusta ajutoarele, reacțiile, în timp, dar trebuie să ne pregătim și pentru scenarii proaste”, a declarat Oleg Serebrian la emisiunea „360 de grade” de la Radio Moldova.
Vicepremierul a menționat că instituirea stării de urgență va permite trecerea în regim preferențial spre regiunea transnistreană a ajutoarelor, alimentelor, medicamentelor, combustibilului, generatoarelor și altor mărfuri de primă necesitate.
„Crearea acestor coridoare verzi în așa fel încât lumea să fie ajutată. Sigur, noi am dori ca cetățenii să fie ajutați pe loc, să nu creăm premise pentru deplasări de populație, mișcări de pe malul drept pe malul stâng. Examinăm posibilitatea ca anumite categorii de cetățeni foarte vulnerabili din partea stângă a Nistrului, în primul rând, cei aflați în terapie intensivă, copiii din azil, persoanele cu handicap să fie preluați în partea dreaptă și asistați”, a spus Oleg Serebrian.
Referindu-se la faptul că „Gazprom” nu a rezervat volumele lunare necesare, vicepremierul a menționat că concernul rus, totuși, va livra gaze în ultimul moment, iar acum pune presiune pentru a inocula ideea că responsabili de criză sunt Kievul și Chișinăul.