Întrebarea din titlu are un singur răspuns – cel mai probabil, da.

Sub auspiciul Fundației pentru Democrație si Progres, prezidată de Dumitru Diacov, la Vadul lui Vodă, s-a desfășurat în zilele de 20/21 august, conferința politică „De la confruntare la dialog, de la dialog la cooperare, de la cooperare la progres”.

Președintele de onoare al Partidului Democrat din Moldova, Dumitru Diacov, a spus că evenimentul este o încercare de a consolida forțelor politice de pe segmentul centru-stânga. „Odată cu dispariția din parlament a Partidului Democrat a dispărut centrul politic care asigura un echilibru în politica din Republica Moldova, antagonismul accentuat al partidelor parlamentare face imposibil un consens democratic larg”, a declarat politicianul.

Potrivit comunicatului de presă al Fundației pentru Democrație și Progres, la conferință au fost prezenți peste 120 de invitați, reprezentanți ai partidelor politice, analiști, experți, reprezentanți ai societății civile si aleși locali, care se asociază cu centrul eșichierului politic dintre Prut și Nistru.

Am participat, în calitate de jurnalist, la prima parte a acestui eveniment.

Ideea principală a evenimentului a fost punctată de politicianul Alexandru Oleinic, de la Partidul Popular din Moldova, care a specificat că, „în actualul context politic intern, partidul de guvernământ nu controlează procesele interne care pot duce la apariția unui vot protestatar din partea cetățenilor moldoveni”. “Situația social economică prin care trece societatea moldoveană va duce la apariția acestui vot, atât la viitoarele alegeri locale cât și la cele parlamentare”, a specificat el. Oleinic a subliniat că partidele pro-europene de centru „nu trebuie să participe la posibile mișcări de destabilizare a statului moldovean”.

Nu am văzut, chiar dacă participarea a fost anunțată, reprezentanți ai Platformei CUB, Comitetul pentru Unitate și Bunăstare, lucru firesc în contextul în care fruntașii acestei platforme civice au convingeri politice mai degrabă de centru-dreapta, social-liberale/liberale.

Referitor la manifestarea organizată de Fundația pentru Democrație și Progres, am solicitat punctul de vedere al președintelui interimar al Partidului Democrat din Moldova, Monica Babuc. Domnia sa mi-a declarat că evenimentul nu a avut sprijinul politic al acestei formațiuni politice și că, deși a fost invitată, nu a transmis un feed-back pozitiv de participare. „Inițiativa lui Diacov nu reprezintă poziția Partidului Democrat din Moldova, care urmeaza să fie formulată și aprobată la viitorul Consiliu Național Politic al PDM care va avea loc la 17 septembrie”, a declarat Babuc.

În urma evenimentului organizat de Fundația pentru Democrație și Progres constatăm: inițiativa lui Diacov și a susținătorilor lui din această formațiune politică reprezintă o mișcare de disidență care a apărut în acest partid. Presimt că ședința Consiliului Național Politic a PDM, din 17 septembrie, va fi furtunoasă.

Observăm că evenimentul organizat de Fundația pentru Democrație și Progres este prima acțiune politică credibilă și onestă a partidelor extra-parlamentare. Nu știm, cum va arăta în final mișcarea de consolidare a centrului politic moldovenesc. Cel mai probabil, vom asista la apriția unei coaliții politice a unor partide pro-europene de stânga.

Comitetul pentru Unitate și Bunăstare va încerca să facă același lucru pe centru dreapta.

În timp ce nu se mai aude nimic despre Mișcarea Alternativa Națională, formațiunile politice de pe centrul politic pro-european, cu ideologii social democrate/social liberale, se pregătesc să decidă soarta alegerilor locale de anul viitor.

Timpul va spune dacă le va reuși, sau nu.

Acest text este scris de Victor Nichituș, jurnalist și analist politic. Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu cea a redacției.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE