Uzina metalurgică de la Râbnița a fost penalizată de Uniunea Europeană, fiind impusă să achite o taxă de export de 3,7 la sută. Decizia a fost luată după ce o comisie specială a Comisiei Europene a constatat că uzina a exportat în UE bare de oțel și laminat la prețuri de dumping, fapt ce a prejudiciat unele companii din UE.
De menționat că UE a lansat o investigație privind prețurile de import a laminatului din China, Moldova și Turcia în mai 2008, la cererea Confederației Europene a Metalului “Eurofer”, potrivit căreia, producția care vine din China, Moldova și Turcia, se comercializează la prețuri mai mici.
Decizia a fost publicată în Jurnalul Oficial al UE la 6 februarie și a intrat în vigoare la 8 februarie 2009. Conform deciziei, taxele la exportul producției MMZ în UE vor fi percepute timp de șase luni.
Amintim, că uzina metalurgică de la Râbnița este cea mai modernă întreprindere de acest fel de pe teritoriul ex-URSS și intră în topul celor cinci mai bune intreprinderi din Europa. În prezent, uzina exportă producție în 60 de țări din America, Africa, CSI și Europa. Uzina a fost dată în exploatare în 1985.
Potrivit datelor Ministerului Reintegrării și Serviciului Vamal din Moldova, în 2008, uzina a exportat în UE produse metalurgice în valoare de 152,1 mln USD.