Muncitorii imigranți din Rusia nu-și primesc salariile, sunt amenințați și abuzați de poliție, iar criza economică din prezent le face viața și mai grea, potrivit unui raport al Human Rights Watch, publicat astăzi, 10 februarie.
Milioane de imigranți din fostele republici sovietice, sărace, au venit în Rusia, dar guvernul nu reușește să-i protejeze de angajatorii lacomi și de oficialii corupți, potrivit aceluiași raport al Human Rights Watch. Muncitorii imigranți sunt abuzați și acuzați pentru situația economică din Rusia.
Raportul se concentrează pe muncitorii din construcții, unde sunt angajati 40% dintre cei circa nouă milioane de imigranți care lucrează în Rusia. "Fără acțiuni urgente, muncitorii imigranți din domeniul construcțiilor vor fi și mai vulnerabili la abuz, atât din partea angajatorilor, cât și a altora care vor să facă din imigranți țapi ispășitori pentru problemele economice ale țării", a spus autorul raportului, Jane Buchanan.
Autorii raportului au discutat cu 146 de muncitori din construcții, care au spus că sunt obligați să doarmă pe podeaua unor rulote murdare, să lucreze fără echipament de siguranță și în unele cazuri au rămas și neplătiți. Jumătate de milion de persoane din Rusia și-au pierdut slujbele în decembrie, țara fiind lovită de cea mai gravă criză economică din ultimii zece ani.

