Partidului Liberal Democrat (PLDM) declară că întreaga responsabilitate pentru degradarea situaţiei social – economice, inclusiv în domeniul finanţelor publice, revine în totalitate Partidului Comuniştilor.
R. Moldova este profund afectată de criza economică și are urmări grave pentru cetățenii noștri, a declarat Vlad Filat, liderul Partidului Liberal Democrat (PLDM), joi, 14 mai în cadrul unei conferințe de presă, transmite Politik.
Criza a afectat toate domeniile de activitate economică cu grave efecte sociale. Pe parcursul mai multor luni se atestă o reducere a activităţii economice şi diminuarea încasărilor bugetare. Majoritatea întreprinderilor moldoveneşti operează disponibilizări forţate, iar rata şomajului creşte constant. În sectorul public se atestă probleme majore privind onorarea obligaţiunilor salariale şi de pensii de către stat.
Restanțele la plata salariilor la sfârșitul lunii martie era de peste 150 mil lei. De asemenea, în primul trimestru al anului curent domeniul construcţiilor a înregistrat scăderi de 42% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2008. Transportul de mărfuri s-a redus cu 65%, transportul de pasageri – cu 20%, industria a înregistrat pierderi de 25%, comerţul – 13%, exportul – 19% şi importul – 25% a precizat Vlad Filat cu trimitere la statistici oficiale.
Şi remitenţele sunt într-o continuă scădere. Comparativ cu primul trimestru 2008 acestea s-au redus cu 40%. Deficitul bugetului de stat a înregistrat 1 mlrd lei în primele 3 luni – dublu faţă de nivelul aprobat. Rezervele valutare au înregistrat în primele trei luni o reducere de 32% (32 mln dolari).
Liberal-democrații acuză guvernarea comunistă care după alegerile parlamentare fac presiuni și arestări în rândul agenților economici din țară cu scopul de a lua sume mari de bani.