Uniunea Creștin Democrată, formațiunea politică în fruntea căreia se află Angela Merkel, a câștigat alegerile legislative din Germania, desfășurate duminică, 27 septembrie, potrivit rezultatelor exit-poll-ului, transmite presa internațională.
Rezultatele oficiale confirmă datele exit-poll-urilor. Astfel, conservatorii lui Merkel au obţinut o majoritate confortabilă în Bundestag.
Uniunea Creştin-Democrată a câştigat 33,5% din voturi, rivalii lor Partidul Social-Democrat au obţinut 23,5%, Partidul Liberal Democrat 14,5 % din voturi, Uniunea Radicală 13%, iar Partidul Verzilor a obţinut 10% din voturi.
Menționăm că, Angela Merkel (55 de ani) a devenit cancelar al Germaniei (primul cancelar provenit din fosta Germanie comunistă) în 2005.
Numită Margaret Thatcher a Germaniei, Angela Merkel a fost încoronată de patru ori consecutiv, din 2006 până în prezent, cea mai puternică femeie a anului de către Forbes Magazine. A devenit membră a Uniunii Creștin-Democrate (UCD) în 1990, iar în 2005 a fost aleasă la conducerea coaliției formate de Uniune cu Partidul Social-Democrat.
De profesie fizician, Merkel este căsătorită cu chimistul Joachim Sauer. Nu are copii, dar soțul său are deja doi fii dintr-o căsnicie precedentă.
Din 1991-1994 a fost ministru pentru tineret, iar din 1994-1998 - ministru pentru mediu și securitate nucleară.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE