Președintele Republicii Portugheze, Marcelo Rebelo de Sousa, se va afla în zilele de 30-31 octombrie într-o vizită oficială în Republica Moldova, la invitația președintelui Maia Sandu.

Potrivit Serviciului de presă al Președinției, în prima parte a zilei de luni, Rebelo de Sousa va fi întâmpinat cu onoruri militare la Președinția Republicii Moldova, după care va avea întrevederi cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și cu membrii delegațiilor. Ulterior, cei doi șefi de stat vor susține o conferință de presă comună, accesul mass-media se va face în baza legitimațiilor de presă și a acreditărilor.

Pe parcursul zilei, președintele portughez se va întâlni cu președintele Parlamentului, Igor Grosu și cu prim-ministrul Dorin Recean și va depune flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt.

În ziua de marți, președintele Rebelo de Sousa va avea discuții cu studenții Facultății de Drept și ai Facultății de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative ai Universității de Stat din Moldova.

De asemenea, președintele Maia Sandu și omologul său portughez vor participa la un forum organizat de Agenția de Investiții în cadrul căruia companiilor portugheze prezente în regiune li se vor  prezenta oportunitățile din Moldova. În marja evenimentului, va avea loc și ceremonia de semnare a Memorandumului de înțelegere între agențiile de investiții din ambele țări.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE