Un poliţist de frontieră a fost reţinut de către ofiţerii Centrului Național Anticorupție şi procurori într-un dosar penal, în care este suspectat de corupere pasivă. Acesta ar fi pretins şi primit, în repetate rânduri, mită în valoare de 70 de euro de la şoferii microbuzelor care transportă colete din Germania spre Republica Moldova, comunică Politik.md.
Perioada la care se referă denunţătorul este decembrie 2014 – aprilie 2015, iar în plângerea sa acesta a declarat că, pe parcursul acestor luni, poliţistul, împreună cu un coleg, ar fi estorcat sistematic câte 70 de euro.
Pe fapta nominalizată, ofițerii CNA au pornit o cauza penală. În urma acţiunilor de urmărire penală s-a constatat căfaptele poliţiştilor au un caracter continuu, iar scopul urmărit de ei era de a primi ilegal bani ce nu li se cuvin.
Urmare acţiunilor operativ-investigative şi de urmărire penală, pe 1 noiembrie 2015, în jurul orei 15:40, bărbatul a fost reţinut în flagrant, în faţa unui restaurantsituat în orașul Cahul, în timp ce primea 200 de euro de la denunțător. Ca urmare a reţinerii în flagrant, a fost efectuată percheziţia corporală a bănuitului, a automobilului personal şi a domiciliului acestuia, fiind depistaţi banii estorcaţi de la declarant.
Poliţistul a fost reţinut pentru 72 de ore, iar dacă va fi găsit vinovat, omul legii riscă până la 10 ani de închisoare. Conducerea urmăririi penale este exercitată de către Procuratura Anticorupţie.