Jurnalul ucrainean Golos Ukraini a publicat marţi, 21 ianuarie, legile care înăspresc sancţiunile aplicabile manifestanţilor, marcând intrarea în vigoare a acestor texte.
Golos Ukraini (Vocea Ucrainei), jurnalul Parlamentului, a publicat, între alte texte, inclusiv pe cele care înăspresc, cu până la cinci ani de închisoare, potenţiale sancţiuni aplicabile manifestanţilor, care au instalat, de două luni, o tabără şi baricade în centrul Kievului şi ocupă clădiri oficiale. Majoritatea legilor vizate intră în vigoare în seara zilei în care au fost publicate, în acest caz miercuri la ora locală 0:00. SUA şi UE şi-au exprimat din nou îngrijorarea, luni, faţă de violenţele din Ucraina, afirmând că de vină sunt autorităţile ucrainene, din cauza adoptării acestor legi considerate “represive”.
Preşedintele Viktor Ianukovici a declarat luni seara că nu poate tolera ca manifestaţiile să se transforme în “tulburări în masă”. Parchetul General a afirmat că înfruntările violente din ultimele două zile constituie o “crimă împotriva statului”. Preşedintele ucrainean – căruia manifestanţii îi reproşează faptul că şi-a schimbat poziţia, în noiembrie, renunţând să semneze un acord de asociere cu UE în schimbul unei apropieri de Rusia – a promulgat aceste texte vineri seara, în pofida unor avertismente din partea europenilor şi americanilor, care au ameninţat cu sancţiuni.
Adoptarea acestor legi a antrenat o intensificare a mobilizării opoziţiei. Aproximativ 200.000 de persoane s-au reunit duminică, în centrul Kievului, la o manifestaţie care a degenrat în confruntări violente cu forţele de ordine, în cursul cărora s-a aruncat cu cocteiluri Molotov, ca răspuns la utilizarea gloanţelor de cauciuc. Conform mediafax, confruntări sporadice continuă să aibă loc. Înfruntări au fost reluate marţi dimineaţa, în apropiere de Piaţa Independenţei, în centrul capitalei ucrainene.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE