Premierul Vasile Tofan a declarat, la București, că România rămâne principalul partener economic și strategic al Republicii Moldova, însă a subliniat că relațiile comerciale și investiționale dintre cele două state trebuie echilibrate prin atragerea unui număr mai mare de investiții românești peste Prut.
În cadrul unei conferințe de presă susținute alături de premierul român Ilie Bolojan, șeful Executivului de la Chișinău a arătat că schimburile comerciale dintre cele două țări se apropie de 4 miliarde de euro, însă balanța comercială este în favoarea României.
„Noi avem un comerț de aproape 4 miliarde de euro între cele două țări. România exportă mult mai mult în Republica Moldova decât viceversa. Pentru România, Moldova este și o piață foarte importantă, iar fortificarea infrastructurii este un lucru bun atât pentru cetățenii români, cât și pentru plătitorii de taxe din România”, a declarat Vasile Tofan la TVR.
Premierul a evidențiat și situația investițiilor, menționând că în Republica Moldova activează aproximativ 1.700 de companii cu capital românesc, în timp ce circa 7.000 de companii moldovenești au investit în România.
„Fluxul capitalului este, de fapt, mai degrabă din Moldova în România. Am vrea să rebalansăm puțin aceste lucruri și să vedem mai multe investiții românești în Republica Moldova”, a afirmat Tofan.
Șeful Guvernului a reiterat că România reprezintă principala piață de export pentru produsele moldovenești, absorbind aproape 30% din exporturile Republicii Moldova. Totuși, acesta a remarcat că importurile din România depășesc în continuare exporturile moldovenești.
Premierul a vorbit și despre rolul decisiv al României în procesul de integrare europeană al Republicii Moldova, afirmând că sprijinul oferit de București a fost esențial pentru avansarea Chișinăului pe calea aderării la Uniunea Europeană.
„România este un partener foarte important în parcursul nostru de integrare europeană. Nu am fi fost unde suntem astăzi fără ajutorul României. Este încă un motiv important pentru care trebuie să mulțumim poporului român”, a declarat Vasile Tofan.
Declarațiile au fost făcute în cadrul primei vizite oficiale a premierului moldovean la București după învestirea în funcție, vizită axată pe consolidarea cooperării economice, dezvoltarea proiectelor comune de infrastructură și energie, precum și pe sprijinul României pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.


