În timp ce Calea Ferată din Moldova continuă să se confrunte cu o criză care generează pierderi de milioane, restanțe și trenuri care circulă pe unele sectoare cu doar 10 km/h, Ziua Feroviarului a fost marcată într-o atmosferă festivă. Invitat la eveniment, vicepremierul și ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea, a plecat acasă cu o distincție primită din partea CFM.

În cadrul ceremoniei, ministrul a vorbit despre necesitatea modernizării sistemului feroviar și a declarat că respectul pentru istoria Căii Ferate trebuie demonstrat „nu doar prin ceremonii, ci prin decizii corecte, salarii achitate la timp, infrastructură funcțională și investiții care conectează țara mai sigur cu Europa”.

Declarațiile contrastează însă cu situația financiară și tehnică în care se află întreprinderea de stat.

Potrivit datelor Agenției Proprietății Publice, Calea Ferată din Moldova a încheiat anul 2025 cu pierderi de aproape 90 de milioane de lei. În plus, compania acumulase, la începutul acestui an, datorii și penalități de peste 205 milioane de lei către bugetul asigurărilor sociale și medicale.

Problemele nu se opresc la capitolul financiar. Infrastructura feroviară este în mare parte învechită, locomotivele și vagoanele și-au depășit durata de exploatare, iar viteza medie de circulație este de aproximativ 35 km/h. Pe unele porțiuni ale rețelei, trenurile sunt obligate să circule cu doar 10 km/h din cauza stării degradate a căii ferate. Chiar și așa, există totuși și câteva semnale pozitive. În primul semestru al anului, transportul feroviar de mărfuri a crescut cu 23%, ajungând la 1,261 milioane de tone, iar aproape 89.000 de pasageri au călătorit cu trenul.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE